Bacalaureat 2018: când încep înscrierele la a doua sesiune din acest an

de: Alexandru Puiu
10 07. 2018

Probele de la examenul de bacalaureat 2018 s-au încheiat în urmă cu mai bine de o săptămână. A urmat publicarea primelor rezultate, depunerea contestațiilor și publicarea rezultatelor finale. Acestea din urmă au ajuns ieri, 9 iulie, pe edu.ro.

Ca în fiecare an, examenul de bacalaureat 2018 se va desfășura în două sesiuni. Prima s-a încheiat deja, dar vor începe astăzi, 10 iulie 2018, înscrierile la cea de a doua sesiune. Elevii care nu au promovat examenul maturității vor avea timp până vineri să se înscrie pentru susținerea din nou a probelor pe care le-au picat. Cei care au promovat examenele de corigență se pot înscrie pe 27 iulie la aceeași sesiune precum cei care au picat una sau mai multe probe în ultimele săptămâni.

Potrivit calendarului publicat online de Ministerul Educației Naționale, pe 20 august va loc proba scrisă la Limba și literatura română din cea de a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2018. Pe 21 august este programat examenul la limba maternă, în timp ce pe 22 august, cei înscriși vor susține proba obligatorie a profilului. Ultimul examen este programat pe 23 august și este dedicat probei la alegere a profilului și specializării.

În zilele de 24 şi 27 august vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare în limba română, pe 28 august se vor evalua competenţele lingvistice de comunicare în limba maternă, pe 29 – 30 august este programată evaluarea competenţelor digitale, 30 – 31 august evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Rezultatele la sesiunea de toamnă din bacalaureat 2018 vor fi afișate pe 1 septembrie până la ora 12, iar contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi. Rezultatele finale de după contestații vor ajunge online pe 6 septembrie. În acest fel, elevii vor mai avea un pic de timp pentru a se înscrie la facultățile dorite, deși, cel mai probabil, nu vor mai exista locuri bugetate.

Ca referință, în acest an, promovabilitatea la bacalaureat a fost de 74,7% după contestații. Cifra inițială a fost de 72,7% în urmă cu câteva zile. În total, au promovat 86,162 de candidați din cei 123.619 care au fost prezenți.